Un scandal monstru a avut loc la Spitalul Orasenesc Valenii de Munte din judetul Prahova. Parintii unui copil care s-ar fi oparit si-au iesit din minti pe motiv ca medicii nu au vrut sa-l trateze pe cel mic. Tatal a agresat fizic si verbal cadrele medicale si paznicii. Nici mobilierul spitalului n-a scapat de furia barbatului. Parintii au ajuns cu copilul la spital dupa ce acesta s-ar fi ars pe mana si pe umar cu un lichid fierbinte.
Dupa ce a vazut ca niciun medic nu le sare in ajutor, tatal baietelului a rabufnit. „Daram spitalul pe voi! Chemati pe cineva, chemati sa vina cineva ca va omor in cabinet acolo!” Se pare ca parintii ar fi asteptat mai bine de jumatate de ora sa fie bagati in seama, insa medicii si asistentele pareau indiferenti la suferinta micutului.
Reprezentantii spitalului au avut alta versiune a povestii.
„S-a refuzat un pansament steril pentru ca-l ustura si s-a refuzat un tratament antialgic pentru ca este alergic. Familia, practic, nu a vrut nimic de la noi decat sa faca scandal”, a declarat Cristina Tache, Director Medical.
„La 6 minute dupa ce s-a prezentat a fost consultat”, a adaugat Nicolae Marian George, Managerul Spitalului Valenii de Munte.
„A venit domnul doctor, dar si-a pus mana la cap si a zis ca nu stie ce sa faca. A stat maxim 5 minute dupa care s-a ridicat si a plecat si a incuiat usa pe dinauntru”, a declarat matusa baietelului.
Copilul a ajuns intr-un final la Spitalul Grigore Alexandrescu din Capitala. Medicii spun ca micutul a suferit arsuri de gradul 1 si 2 pe 25% din suprafata corpului. Intre timp, politistii din Prahova au deschis un dosar penal pentru distrugere.
Citeste si: