Știri externe

Un băiețel de 2 ani a murit după ce a căzut de la etajul 9 al hotelului | Demamici.ro

Un băiețel de 2 ani a murit în fața părinților, după ce a căzut de la etajul 9 al hotelului, acolo unde familia era cazată în vacanță. Părinții copilului sunt distruși de durere și cer să se facă dreptate. Ei au observat un detaliu înfiorător într-o poză făcută micuțului cu doar câteva clipe înainte să moară.

Nico Carter, în vârstă de 2 ani, era în vacanță în Mexic împreună cu părinții săi. Cei care i-au dat viață l-au văzut, în mod tragic, căzând de la etajul al nouălea al hotelului. O imagine înfricoșătoare cu balconul din care copilul a plonjat în gol arată că unul dintre geamurile din sticlă lipsea.

Un băiețel de 2 ani a murit după ce a căzut de la etajul 9 al hotelului

James Carter și Anastacia Duboshina s-au uitat îngroziț și neputincioși cum copilul lor a căzut de pe balcon. Așa zisul perete de protecție din sticlă avea un geam lipsă. Părinții au observat detaliul mortal abia după ce micuțul a căzut.

Părinții au intentat de atunci un proces împotriva hotelului la care au fost cazați, acuzând conducerea de neglijență.

„Retrăiesc acel moment în fiecare zi. Stăteam chiar acolo și mă uitam la el căzând nouă etaje. Este îngrozitor”, a povestit cu lacrimi în ochi James, tatăl copilului.

Copilul a căzut prin porțiunea de unde lipsea o bucată de sticlă

Un băiețel de 2 ani a murit după ce a căzut de la etajul 9 al hotelului. Cu câteva momente înainte de a muri, micuțul Nico se juca pe balcon. Peretele de protecție era din sticlă, însă nimeni nu a observat că lipsea o bucată. Unul dintre geamuri lipsea, fără avertismente sau vreun semn care să indice acest lucru. Ușile glisante din sticlă, care dădeau spre un balcon foarte îngust, aveau se pare un spațiu suficient de mare prin care copilul să treacă accidental, potrivit TheSun.

„Moartea băiatului nostru a fost atât de lipsită de sens și putea fi prevenită. Vrem dreptate. Am ales hotelul în primul rând pentru siguranța lui. Vrem ca ei să-și asume responsabilitatea pentru ceea ce au făcut. Pentru că niciun părinte nu ar trebui să treacă prin ceea ce trecem noi. Este atât de dureros”, a declarat mama.

„Pericolul era invizibil”

Nico a murit cu doar câteva săptămâni înaintea de ziua lui de naștere la hotelul Hyatt Ziva Puerto Vallarta. Mama micuțului făcea gustări pentru ca familia să le ia cu ei la plajă, atunci când a auzit un țipăt îngrozitor de la soțul ei.

Un băiețel de 2 ani a murit, după ce a căzut de la etajul 9 al hotelului. Nico pășise pe balcon și se afla între ușa glisantă deschisă și porțiunea balustradei de unde lipsea panoul și a căzut de la mai bine de 30 de metri înălțime.

„Într-o fracțiune de secundă, viața mea a trecut de la a fi totul la nimic. Lumea mea s-a prăbușit în bucăți într-o secundă. Sper că prin intentarea acestui proces să putem preveni moartea unui alt copil. Atunci misiunea ar fi îndeplinită. Copilul nostru nu a murit degeaba”, a declarat mama băiețelului, conform sursei citate.

Vezi și: Nu folositi scaunele auto in casa. Bebelusul poate fi pus in pericol | Demamici.ro

Vezi si: Avertisment pentru părinți. Un copil de doi ani, sufocat în portiera mașinii | Demamici.ro

Share

Articole recente

Actrița Anca Dinicu a născut. Ce prenume a ales pentru micuțul său | Demamici.ro

Actrița Anca Dinicu a născut în secret, vedeta anunțând că a devenit mamă abia după…

16 ore

Gemenele lui Mihai Morar au împlinit 16 ani: „Ce frumos bat în piept două inimi de 16 ani” | Demamici.ro

Gemenele lui Mihai Morar au împlinit 16 ani. Mara și Cezara sunt în plină adolescență,…

4 săptămâni

Endometrioza: simptome, metode de diagnosticare și opțiuni de tratament VIDEO | Demamici.ro

Inovații și tratamente în medicina modernă: fertilizarea in vitro și managementul endometriozei. Într-o lume unde…

4 săptămâni

Din culisele unei familii numeroase. Șase copii și o mămică celebră – interviu cu Anca Sînă Serea VIDEO (P) | Demamici.ro

Din culisele unei familii numeroase. Șase copii și o mămică celebră - interviu cu Anca…

o lună

Familia Regală s-a mărit! Augustus Mihai de România, cel mai nou membru, este nepotul Principesei Elena | Demamici.ro

Familia Regală s-a mărit! Augustus Mihai de România, cel mai nou membru, este nepotul Principesei…

o lună