Bebeluși

Un băiețel de 2 ani a ajuns să fie suspect de leucemie, însă cauza problemelor de sănătate era laptele de vacă | Demamici.ro

Un băiețel de 2 ani, suspect de leucemie din cauza laptelui de vacă. După mai multe teste, medicii au descoperit că „vinovatul” era laptele de vacă. Încă de la vârsta de un an, micuțul consuma lapte de două ori mai mult decât doza recomandată. Astfel, specialiștii au crezut prima dată că are leucemie.

O mamă, Laura Donovan, a mers cu băiețelul ei în vârstă de doi ani la medic deoarece era palid. După primele simptome, doctorul s-a temut că băiețelul ar putea suferi de leucemie. Însă, responsabil în acest caz, era laptele de vacă, asta pentru că micuțul îl consuma în cantități destul de mari, scrie dailymail.co.uk.

Un băiețel de 2 ani, suspect de leucemie din cauza laptelui de vacă

Băiețelului în vârstă de doi ani i s-au făcut analize, iar testele de sânge au arătat că cel mic avea o lipsă mare de fier. Asta pentru că nivelul său de hemoglobină era între 4, 5 și 6. În mod normal pentru un copil de doi ani trebuie să fie între 10 și 15.

Anemia micuțului era destul de gravă, iar băiețelul a dezvoltat un murmur cardiac. Părinții lui Johnny au fost șocați atunci când au aflat că băiețelul lor ar putea avea leucemie, neștiind că laptele de vacă i-a făcut atât de mult rău.

Ce au descoperit specialiștii

Micuțul a primit prima sa transfuzie de fier imediat, iar peste o săptămână părinții au mers din nou cu el la medic. După ce a împlinit vârsta de un an, băiețelul consuma până la 1 litru de lapte pe zi, iar doza recomandată pentru vârsta lui era de doar jumate de litru, asta deoarece calciul poate suprima absorția fierului, iar consumul excesiv poate duce la o deficiență acută.

Cel mic era tot timpul morocănos, obosit și făcea mereu crize. După o lună și jumătate de tratament, băiețelul a scăpat de anemie, dar și de murmurul cardiac, iar starea lui de sănătate s-a îmbunătățit.

De ce nu este recomandat să hrănești copilul cu lapte de vacă în primul an?

Laptele de vacă nu îi oferă o cantitate suficientă din anumiți nutrienți, de care organismul celui mic are nevoie în această etapă. De asemenea, bebelușului îi este greu să digere proteinele și grăsimea din laptele de vacă. Reține, însă, că acest produs este sigur, deci îl poți hrăni pe copilul tău cu lapte de vacă după ce a împlinit vârsta de 1 an.

După vârsta de 2 ani, copiii pot să bea lapte degresat ori lapte cu un procent mai mic de grăsime în cazul în care sunt supraponderali.

În primul rând, sistemul digestiv al unui bebeluș nu este suficient de dezvoltat pentru a face față unei cantității mari de proteine (cum ar fi cazeina și zerul) din laptele de vacă. În al doilea rând, introducerea timpurie a laptelui de vacă la bebeluș poate face ca sistemul său digestiv să nu tolereze prea bine acest aliment. În cele din urmă, laptele de vacă interferează cu absorbția de fier din organism, scrie webmd.com.

Vezi și: De ce nu este recomandat ceaiul pentru bebelusi? | Demamici.ro

Share

Articole recente

Gemenele lui Mihai Morar au împlinit 16 ani: „Ce frumos bat în piept două inimi de 16 ani” | Demamici.ro

Gemenele lui Mihai Morar au împlinit 16 ani. Mara și Cezara sunt în plină adolescență,…

4 săptămâni

Endometrioza: simptome, metode de diagnosticare și opțiuni de tratament VIDEO | Demamici.ro

Inovații și tratamente în medicina modernă: fertilizarea in vitro și managementul endometriozei. Într-o lume unde…

4 săptămâni

Din culisele unei familii numeroase. Șase copii și o mămică celebră – interviu cu Anca Sînă Serea VIDEO (P) | Demamici.ro

Din culisele unei familii numeroase. Șase copii și o mămică celebră - interviu cu Anca…

o lună

Familia Regală s-a mărit! Augustus Mihai de România, cel mai nou membru, este nepotul Principesei Elena | Demamici.ro

Familia Regală s-a mărit! Augustus Mihai de România, cel mai nou membru, este nepotul Principesei…

o lună

Picnic în familie by Social Moms – ediția de Halloween. O zi plină de distracție în aer liber, în Parcul Izvor din București | Demamici.ro

Picnic în familie by Social Moms – ediția de Halloween. Picnic în Familie, eveniment organizat…

o lună