Un băiețel de 4 ani a murit după o operație de hernie inghinală, în Focșani. În Spitalul Județean din Vrancea, rudele a doi pacienți acuză deciziile medicilor care ar fi dus la moartea celor dragi. Totul s-a întâmplat în decurs de numai câteva zile. O femeie de 64 de ani a murit după ce a fost externată, apoi plimbată mai multe ore cu ambulanța, iar un copil de 4 ani și-a pierdut viața în urma unei operații banale.
Cuprins:
Un băiețel de 4 ani a murit după o operație de hernie inghinală, în Focșani
„În spital, la Focșani, mi s-a spus că nu avem medic de gardă. Dacă l-au omorât pe al meu, să nu mai omoare și alții. Eu mai am copii, dar nu aș mai avea curajul să mă duc în spitalul acela. Este un abator.”, a declarat tatăl micuțului Georgian, potrivit Știrile Kanal D.
La 4 ani, Georgian era un copil de 4 ani care creștea frumos alături de ceilalți trei frați. A fost adus la spital, în Focșani, pentru o operație simplă de hernie inghinală. Miercuri, într-un interval de șase ore au avut loc: internarea, intervenția propriu-zisă și recuperarea, apoi a fost trimis acasă.
„Copilul avea hematom în zona operației. Eu nu am observat că avea hematom deoarece nu se observa”, a continuat părintele îndurerat șirul poveștii tragice. Joi, părinții și copilul s-au întors în Spitalul din Focșani. Georgian se simțea tot mai rău.
„Era un domn de la UPU de jos care spunea: „Dacă v-a spus să veniți mâine la ora 08:30, duceți-vă acasă cu el și veniți mâine la ora 08:30”. Tatăl lui Georgian a refuzat să plece, înțelegând cât de gravă e situația. Dar degeaba au rămas într-un salon al spitalului. Vineri, starea copilului s-a agravat brusc.
„Într-un minut l-au luat din brațele mele. L-au dus și l-au și tăiat, l-au desfăcut sau ce au făcut în sala de operații. L-am auzit că a strigat de trei ori foarte tare. Probabil c-a și leșinat. Având în vedere că operația a durat aproximativ 15 minute, a doua operație a durat 4 ore”. Aproximativ o oră au durat manevrele de resuscitare. Totul a fost în zadar.
„Chiar am văzut cum îl resuscitau. Tot deschideau ușile pe acolo”, a adăugat tatăl copilului.
Un băiețel de 4 ani a murit după o operație de hernie inghinală, în Focșani. Explicațiile medicilor
La Spitalul Județean Sfântul Pantelimon din Focșani a început o anchetă. Medicii așteaptă rezultatul necropsiei și, cel puțin pentru moment, nu au ce să-și reproșeze.
Ludmila Munteanu, chirurg: „Intervenția chirurgicală a fost una programată. Copilașul a fost diagnosticat cu hernie inghinală dreapta. A decurs în condiții normale, dar din păcate, ulterior, au apărut niște complicații.”
Dr. Ludmila Munteanu a relatat șirul evenimentelor, potrivit monitoruldevrancea.ro: „Copilul a fost operat miercuri de hernie inghinală, și a doua zi, joi dimineață, a fost externat în stare generală bună. Avea doar un discret edem la nivelul canalului inghinal, edem care apare foarte frecvent după o operație de hernie inghinală sau o patologie chirurghicală de canal inghinal. I s-au făcut recomandările necesare și le-am transmis părinților dacă apare vreo problemă ulterioară, cum le spun fiecăruia dintre ei, să mă sune.
Vineri dimineață, la ora 09:00, când l-am văzut, copilul avea tegumente violacee în zona regiunii inghinale și am gândit că este vorba de o complicație post-operatorie hemoragică care necesita o reintervenție pentru realizarea hemostazei.”
Georgian a intrat din nou în sala de operații, intervenția fiind condusă de aceeași echipă medicală.
Ludmila Munteanu, chirurg: „Am constatat că nu era nicio sângerare activă, nici la nivelul plăgii, nici la nivelul canalului inghinal, nici în cavitatea retroperitoneală, dar starea lui generală nu era bună. Am hotărât să-l deschidem și să verificăm și cavitatea intraperitoneală să vedem dacă există o altă cauză a durerilor abdominale și a stării lui generale modificate. Nu am găsit absolut nimic decât un lichid peritoneal mai tulbure din care s-au recoltat probe. A început procedura de închidere a peretelui abdominal și în acel moment a făcut un stop cardio-respirator. Din punctul meu de vedere, consider că am făcut maximum posibil pentru acest copilaș. Așteptăm cu toții, foarte curioși, rezultatele anchetei și stabilirea unui diagnostic de deces.”
Chirurgul și-a exprimat compasiunea pentru familia copilului și regretele pentru tragedia care a avut loc la Spitalul Județean din Focșani.
Ludmila Munteanu, chirurg: „Întreaga compasiune față de familie cu care empatizez cu toată ființa mea, nu doar atât ca medic, ca om, și, în primul rând ca mamă”, și, totodată, îi asigură „pe toți foștii, prezenții sau viitorii mei pacienți că zi și noapte, de luni până duminică, de când îmi profesez meseria și sper până n-o să mai fiu, să fac numai bine. Din păcate însă, se pare că și medicii au limitele lor”.
Unitatea medicală din Vrancea e în centrul unui alt scandal. Luni, o femeie de 64 de ani a murit după ce-a fost plimbată între Adjud și Focșani. Inițial, a fost externată din Spitalul Județean. Timp de 9 ore, ambulanța a tot mutat-o între două unități medicale. Până la urmă, femeia a murit la Spitalul Sfântul Pantelimon, locul unde și-a găsit sfârșitul și Georgian. Anchetele sunt în curs de desfășurare, dar alte cazuri asemănătoare demonstrează că rareori familiile victimelor au câștig de cauză.