Un băiețel de 7 ani a înotat timp de o oră pentru a-și salva tatăl și surioara, aflați în pericol de înec. Un băiețel de 7 ani s-a transformat într-un mic supererou al comunității, după ce s-a străduit din toate puterile să-și salveze tatăl și surioara.
Micuțul Chase se afla alături de tatăl său, Steven Poust, și surioara lui, Abigail, în vârstă de 4 ani, în largul râului St. John, în Jacksonville, Florida. Tatăl copiilor ancorase barca pe râu, pentru a-și lăsa copiii să înoate în apropiere, fără să prevadă scenariul cumplit care urma să se deruleze.
La un moment dat, fetița de 4 ani, care purta vestă de salvare, a fost luată de curenții apei, iar bărbatul a sărit în apă pentru a o salva. Rămas singur în barcă și privind cum tatăl și sora lui sunt în pericol, micuțul Chase a fost nevoit să acționeze într-un mod deloc ușor pentru un copil de vârsta lui.
Băiețelul de 7 ani a înotat spre țărm timp de o oră pentru a cere ajutor.
„I-am spus că îl iubesc pentru că nu știam cum se va încheia toată situația. Am încercat să rămân alături de amândoi”, a declarat tatăl celor doi copii, potrivit CNN.
Copilul a mărturisit ulterior jurnaliștilor că a înotat pe spate, apoi „câinește” pentru a nu obosi prea repede. Când a ajuns la țărm a fugit către cea mai apropiată casă pentru a cere ajutor.
În tot acest timp, tatăl și sora lui se îndepartaseră de barca lor la o distanță de aproximativ 3 kilometri. Din fericire, Salvatorii din cadrul Departamentul de Pompieri din Jacksonvile au reușit să-i recupereze pe cei doi, în viață.
Micuțul Chase s-a dovedit a fi un mic erou al comunității, dar mai ales, al familiei sale, mulțumită gestului său eroic.
Reportajul VIDEO aici!
Micii eroi impresionează prin curaj și prezență de spirit, chiar dacă situațiile sunt unele de viață și de moarte. Gray Forrester și-a salvat surioara de doi ani de la înec, când avea doar patru ani. Povestea emoționantă a băiețelului curajos care și-a salvat surioara o găsiți aici.
Vezi si: Erou la 5 ani. Si-a salvat sora dintr-un incendiu si s-a intors dupa caine | Demamici.ro
Gemenele lui Mihai Morar au împlinit 16 ani. Mara și Cezara sunt în plină adolescență,…
Inovații și tratamente în medicina modernă: fertilizarea in vitro și managementul endometriozei. Într-o lume unde…
Din culisele unei familii numeroase. Șase copii și o mămică celebră - interviu cu Anca…
Fiica lui Mihai Găinușă a împlinit 19 ani. Mihai Găinușă, cunoscut pentru cariera sa în…
Familia Regală s-a mărit! Augustus Mihai de România, cel mai nou membru, este nepotul Principesei…
Picnic în familie by Social Moms – ediția de Halloween. Picnic în Familie, eveniment organizat…