Un bebeluș a fost găsit în viață, la pieptul mamei moarte. Casa în care se aflau, din Gaza, a fost lovită de o rachetă. Povestea unui bebeluș supraviețuitor dintr-o familie de palestinieni din Gaza a emoționat o lume întreagă.
Presa internațională a relatat cazul sfâșietor al unui bebeluș găsit în viață la pieptul mamei sale moarte, potrivit The Independent. Copilul a fost recuperat de sub dărâmături, iar mama lui a încercat să-l ocrotească până în ultima clipă a vieții, după ce casa lor a fost ținta unei rachete lansate de armata israeliană.
În doar câteva clipe, 11 membri ai unei familii de palestinieni, aflați împreună în aceeași casă, cu ocazia sărbătorii care marchează sfârșitul Ramadanului, au murit loviți de una dintre rachetele trimise către Gaza din Israel.
Zece morți au fost găsiți sub mormanele de moloz. Două mame și cei opt copii ai lor. Femeile erau cumnate.
Micuțul Omar, un bebeluș de doar 5 luni, a reușit în mod miraculos să supraviețuiască atacului. Tatăl copilului nu se afla alături de familia lui la momentul atacului.
În urma bombardamentului, Mohamed al-Hadidi și-a pierdut soția în vârstă de 36 de ani și cei patru copii mai mari pe care îi mai aveau împreună. Familia lor nu știa nimic despre atacuri, așa că femeia a mers împreună cu copiii la casa fratelui ei, pentru a sărbători sfârșitul Ramadanului împreună.
Acum, tatăl îndoliat a rămas singur pe lume, împreună cu bebelușul lui supraviețuitor.
„Ce le făcuseră acești copii israelienilor pentru a fi vizați, în timp ce purtau hainele lor speciale de Eid, în casa unchiului lor?”, se întreabă tulburat Mohamed al-Hadidi, tatăl lui Omar, intervievat de The Independent, la spitalul Shifa, unde este îngrijit fiul său.
Gemenele lui Mihai Morar au împlinit 16 ani. Mara și Cezara sunt în plină adolescență,…
Inovații și tratamente în medicina modernă: fertilizarea in vitro și managementul endometriozei. Într-o lume unde…
Din culisele unei familii numeroase. Șase copii și o mămică celebră - interviu cu Anca…
Fiica lui Mihai Găinușă a împlinit 19 ani. Mihai Găinușă, cunoscut pentru cariera sa în…
Familia Regală s-a mărit! Augustus Mihai de România, cel mai nou membru, este nepotul Principesei…
Picnic în familie by Social Moms – ediția de Halloween. Picnic în Familie, eveniment organizat…