Un bebeluș a venit pe lume cu un semn din naștere în formă de inimioară. Micuțul Cinar, în vârstă acum de 19 luni, a devenit o senzație pe internet, după ce părinții au postat mai multe fotografii cu el pe rețelele de socializare.
Cuprins:
Băiețelul a venit pe lume cu un semn din naștere neobișnuit, chiar pe frunte, în formă de inimioară. A fost unul dintre primele lucruri de care își aduce aminte tatăl copilului, Murat Engin, care i-a fost alături soției când l-a adus pe lume pe fiul lor. De altfel, el a fost primul care a observat semnul de pe fruntea bebelușului, în timp ce soția lui îl năștea, moment în care le-a atras atenția și asistentelor medicale.
Totuși, abia mai târziu, semnul de pe fruntea micuțului Cinar avea să capete formă de inimă.
Un bebeluș a venit pe lume cu un semn din naștere în formă de inimioară
„Semnul nu era atât de clar în primul an de viață. Abia apoi a început să se contureze în formă de inimă. E uimitor cât de mult își deschid inimile oamenii atunci când ieșim cu el la plimbare. Mulți vin spre noi și ne spun că are cel mai drăgălaș semn pe frunte”, a povestit tatăl.
Părinții au mers și la medic după ce au observat semnul de pe fruntea copilului, doar să se asigure că nu reprezintă niciun pericol pentru sănătatea lui.
„Medicul nostru ne-a spus că semnul a apărut ca urmare a subțierii vaselor capilare și că dacă ne dorim, el poate fi îndepărtat prin laser. Însă pe noi nu ne deranjează acest semn, ne simțim foarte confortabil cu semnul de naștere al lui Cinar”, au mai adăugat părinții.
Povestea lui Cinar poate fi urmărită și pe rețelele de socializare, unde părinții i-au deschis un cont de Instagram cu numele Baby Love. Fotografiile cu micuțul Cinar primesc și ele sute de inimioare din partea tuturor celor care îi urmăresc cu drag povestea.
„Cred că va fi o amintire bună pentru Cinar, toate aceste fotografii de când era mic și aprecierea oamenilor pe care a primit-o din întreaga lume”, a mai spus tatăl copilului.
Ce reprezinta semnele din nastere
Dr. Luminița Marinescu: „Semnele din nastere prezente pe pielea bebelusului sunt suprafete cu aspect diferit cu care bebelusii se nasc sau care se dezvolta in primele luni de viata. Trebuie sa stii ca, statisticile spun ca aproximativ 10% dintre bebelusi prezinta semne din nastere pe piele.
Semnele din nastere pot fi plate sau bombate, pot avea margini drepte sau neregulate si diferite nuante, de la maronii, cafenii, negre, sau albastru deschis pana la nuante de roz, rosii, albe, galbui sau violet.
Cele doua tipuri principale de semne din nastere sunt semnele rosii, vasculare (spre exemplu, „capsunile” hemangioamele, petele rosii – nevus flammeus) si semnele din nastere pigmentate (precum alunitele, pete de culoare „cafea cu lapte” sau petele mongoliene).”
Vezi si: Semnele din nastere pe pielea copilului. Dispar de la sine? Specialistii explica | Demamici.ro