Un dispecer din cadrul ISU a salvat viaţa unui bebeluş de 3 luni, care s-a înecat. Un apel la 112 avea să fie salvator pentru un bebeluș în vârstă de doar 3 luni, din Cluj, care s-a înecat cu picături pentru colici. Din fericire, dincolo de linia de apel s-a aflat Florin, angajat ca dispecer ISU Cluj și omul căruia astăzi, părinții și familia, le datorează viața micuțului lor.
Cuprins:
Copilul se afla în grija rudelor, atunci când membrii familiei au observat că bebelușul nu mai respiră atât de bine. Au sunat imediat la 112, iar din acel moment a început o misiune contracronometru pentru salvarea copilului.
În timp ce o ambulanță se deplasa de urgență către locuința familiei, Florin, dispecerul 112 care a răspuns la apelul lor, s-a ocupat să o liniștească pe mătușa copilului, iar apoi să o îndrume prin telefon să aplice manevrele salvatoare.
În timpul discuției, Florin, dispecerul 112 a aflat că bebelușul tocmai băuse lapte, iar familia i-a administrat și câteva picături pentru colici.
Chiar în timp ce ambulanța se afla deja pe drum, Florin le-a explicat mătușii și tatălui copilului toate manevrele salvatoare.
„Mi-am dat seama că copilul începe să respire tot mai greu și se agravează. I-am spus tatălui să ia copilul pe antebraț, să îl aplece în față și să lovească cu podul palmei între omoplați. Am ținut legătură cu mătușa și părinții, după a început să elimine laptele și să plângă, atunci mi-am dat seama că este în regulă”, a declarat Florin Oneț, plutonier adjutant și dispecer ISU Cluj, potrivit digi24.ro.
În momemtul în care medicii au ajuns la locuința familiei, bebelușul se afla în afara oricărui pericol.
Un dispecer din cadrul ISU a salvat viaţa unui bebeluş de 3 luni. Familia a rămas profund recunoscătoare modului în care Florin Oneț a reușit să gestioneze situația, cu multă calmitate, iar astfel să salveze de la distanță viața copilului.
„Îi mulțumim din suflet că ne-a spus ce să facem. Nu știam, că nu am mai pățit niciodată așa ceva. Nici cu primul, că mai am unul de 8 ani. E prima dată când am pățit așa ceva”, a mai declarat și mama bebelușului.
„Având în vedere că am făcut foarte mult teren, multă practică și pe SMURD, cumva m-a ajutat și mă ajută în continuare să ofer informații clare și concise”, a mai declarat eroul de la ISU Cluj.
Totuși, astfel de situații nu sunt rare, iar părinții trebuie să știe din timp cum să procedeze. Cu cât se intervine la rapid, cu atât șansele de supraviețuire cresc.
Șeful DSU, Raed Arafat, i-a îndemnat pe oameni să cunoască manevrele salvatoare și să fie capabili să ofere primul ajutor atunci când este nevoie.
„Orice manevră de prim-ajutor, fie că vorbim de resuscitare, fie că vorbim de oprirea unei hemoragii, poate salva viața persoanei respective până la sosirea echipei de intervenții. Oamenii trebuie să participe la cursuri de prim ajutor și să știe ce au de făcut, chiar dacă dispeceratul nu le spune.”
„Chiar dacă 112 te ține la telefon, îi pui pe speaker și discuți cu dispecerul cât tu faci manevrele. Trebuie să nu-ți pierzi răbdarea, pentru că dacă dispecerii îți pun întrebări, nu înseamnă că nu au trimis deja echipă de intervenție. De exemplu, colegul de la Cluj știa că echipa de intervenție e pe drum când dădea informațiile. Și faptul că a ținut oamenii la telefon și a dat informații este exact ce trebuie făcut. Dar oamenii trebuie să știe să aplice manevrele și fără să primească sfaturi, participând la cursuri. Persoana cea mai importantă este cea de lângă persoana care are nevoie de ajutor”, a mai spus Raed Aradat, potrivit sursei citate.
Un copil sub un an are organele din abdomen foarte expuse, nu sunt acoperite de coaste și există riscul producerii unor rupturi de organe cum ar fi ruptura de ficat sau cea de splină.
Copilul trebuie așezat pe antebraț, cu fața în jos, burta pe genunchi. Spijiniti-i bărbia cu degetele și inclinați-i corpul astfel încât capul să fie mai jos decât trunchiul. Cu cealaltă mâna loviți-l pe spate. Lovitura se va face cu podul palmei, între omoplați. Aplicați cinci astfel de bătăi, cu suficientă forță. Apoi se întoarce copilul cu fața în sus și se poziționează pe celălalt antebraț. Cu două degete, pe jumătatea inferioară a sternului, se aplică 5 compresii toracice. Ne uităm să vedem dacă se observă corpul străin. Dacă se observă se scoate, dacă nu, revenim și mai facem manevră o dată.
Manevra Heimlich poate fi aplicată copiilor peste 1 an. Se fac cele 5 lovituri toracice ca în cazul sugarilor, doar că compresiile toracice se vor înlocui cu Manevră Heimlich.
Copilul va fi înconjurat cu ambele brațe, cu pumnul strâns între stern și ombilic și se fac 5 compresii abdominale cu putere după care se repetă: 5 lovituri toracice și 5 compresii abdominale. Dacă copilul a devenit inconștient se face resuscitare cardio-pulmonară.
Vezi si: Masuri de prim ajutor pentru bebelusi! Manevrele care ii pot salva viata! EXEMPLIFICARE VIDEO
Actrița Anca Dinicu a născut în secret, vedeta anunțând că a devenit mamă abia după…
Gemenele lui Mihai Morar au împlinit 16 ani. Mara și Cezara sunt în plină adolescență,…
Inovații și tratamente în medicina modernă: fertilizarea in vitro și managementul endometriozei. Într-o lume unde…
Din culisele unei familii numeroase. Șase copii și o mămică celebră - interviu cu Anca…
Fiica lui Mihai Găinușă a împlinit 19 ani. Mihai Găinușă, cunoscut pentru cariera sa în…
Familia Regală s-a mărit! Augustus Mihai de România, cel mai nou membru, este nepotul Principesei…