clickpentrufemei.ro

Un făt bolnav a fost surprins la ecograf în timp ce strângea mâna surorii gemene | Demamici.ro

Un făt bolnav a fost surprins la ecograf în timp ce strângea mâna surorii gemene. Un făt aflat în uterul mamei sale a emoționat o lume întreagă cu gestul lui gingaș.

Pentru părinții Brittani și Ian McIntire, una dintre vizitele de rutină la ecograf avea să le umple inima cu și mai multă iubire pentru copilașii lor. I-au botezat Madilyn şi Mason, iar cel din urmă avea să fie primul băiat al cuplului, căci acasă mai aveau alte două fetițe.


Aflată la a treia sarcină, întreaga perioadă se dovedise a fi un carusel de emoții. Mai întâi a fost vestea că vor avea nu unul, ci doi copii, iar câteva săptămâni mai târziu, bucuria le-a fost umbrită de diagnosticul primit de la medic.

Unul dintre copii, băiețelul, se confrunta cu grave probleme de sănătate și avea șanse minime de supraviețuire.

Fătul dezvoltase o malformație la inimă, dar și la creier: „Singura lui şansă de supravieţuire ar fi operaţia pe inimă, dar nu poate fi operat din pricina problemelor la creier”, a declarat mama micuţului.

Un făt bolnav a fost surprins la ecograf în timp ce strângea mâna surorii gemene. Un simplu gest al fătului s-a transformat în cea mai de preț amintire cu el

Zilele de sarcină ale viitoarei mămici de gemeni erau acum tulburate de griji pentru bebelușul ei. În timp ce fetița avea o evoluție bună, băiețelul era insuficient dezvoltat și avea o greutate de patru ori mai mică decât a surorii gemene.

La una dintre ecografii, Brittani și soțul ei aveau să rămână cu cea mai de preț amintire. Medicul obstetrician le-a arătat celor doi cum micuțul lor, așa firav cum era, își ținea surioara strâns de mână, în uter.

Deși nu este anormal ca gemenii să interacționeze în perioada intrauterină, astfel de gesturi sunt rar întâlnite și dovedesc încă o dată conexiunea puternică dintre frații care împart același uter.

„Știu că el se află în burta mea și că eu îl țin bine acolo, însă mi-aș dori să pot face mai mult pentru el. Sora lui, Madilyn, este singura care poate să fie în mod real acolo, lângă el, și îl poate sprijini. Cumva, ne liniștește gândul că, dacă va muri, el nu va fi singur”, a spus mama micuților pentru postul local de televiziune KWCH.

Întregul moment s-a dovedit a fi unul de alinare pentru cei doi părinți, dezarmați de faptul că nu pot face nimic pentru micuțul lor. Gestul fătului le-a adus lacrimi în ochi, dar și un gram de speranță.

„Știm că prin această fotografie avem o dovadă a faptului că au fost împreună, o dovadă deosebită care va dăinui pentru totdeauna”, au mai spus părinții gemenilor.

Vezi si: Un bebelus s-a nascut in sacul amniotic. Caz de 1 la 80.000 de nasteri VIDEO | Demamici.ro

Vezi si: Se intampla o data la 48 de milioane de nasteri. Fetita care i-a uimit pe medici | Demamici.ro

Share

Articole recente

Are doar 2 ani, dar lupta lui e cât o viață. Fii parte din povestea lui Achim! | Demamici.ro

Era o zi ca oricare alta. Stăteam în fața calculatorului, mirată de vremea instabilă de…

o săptămână

Veștile bune la matematică se amplifică în echipă! În ARENA de joc CampioMATE – Campionatul național de matematică pe echipe | Demamici.ro

Veștile bune la matematică se amplifică în echipă! În ARENA de joc CampioMATE. Elevii-jucători și…

2 săptămâni

Mommy brain. Creierul se schimbă în timpul sarcinii – un nou studiu analizează „creierul de mamă” | Demamici.ro

Mommy brain. Creierul se schimbă în timpul sarcinii - un nou studiu analizează „creierul de…

2 săptămâni

Primul festival internațional de dans incluziv și dans-terapie din țară – spațiu de acceptare și conexiune deschis tuturor | Demamici.ro

Primul festival internațional de dans incluziv și dans-terapie din țară - spațiu de acceptare și…

2 săptămâni

Microchimerismul fetal sau despre fenomenul prin care celulele copilului rămân în corpul mamei chiar și zeci de ani după naștere STUDIU | Demamici.ro

Microchimerismul fetal sau despre fenomenul prin care celulele copilului rămân în corpul mamei chiar și…

3 săptămâni

Ce părere au părinții despre sistemul de învățământ românesc? Rezultatele studiului Novakid, prezentate într-un webinar Social Moms VIDEO (P) | Demamici.ro

Ce părere au părinții despre sistemul de învățământ românesc? Rezultatele studiului Novakid, prezentate într-un webinar…

3 săptămâni