Traducere dupa Rachel Toalson
Trebuie sa-mi iau piatra asta de pe inima, asa ca acordati-mi cateva clipe.
Stiti ce ar fi frumos? Ar fi frumos sa traim intr-o lume in care barbatul nu este urcat pe un piedestal pentru ca ajuta la cresterea propriului copil. Ar fi frumos sa traim intr-o lume in care barbatii au grija de pruncii lor, iar acest lucru sa nu fie considerat exceptional prin excelenta.
Inteleg ca societatea in care traim inca se lupta cu egalitatea dintre sexe. Inteleg ca femeile se lupta pentru drepturi egale la locurile de munca, ca unele dintre ele incearca sa convinga ca e ok daca aleg sa aiba o cariera in locul unei familii. Este vorba despre decizii si decizii.
Barbatii dintotdeauna au fost cei care au adus paine in casa, iar femeile si-au insusit rolul de ocrotitoare ale locuintei, de protectoare, ingrijitoare ale puilor de om. De aici si lupta cu schimbarea perceptiilor conform carora locul femeii e in casa, bucatarie, iar rolul e cel de crestere al copiilor. Simt totusi ca gandirea noastra ar fi trebuit sa fie mult mai emancipata de atat.
Eu si sotul meu avem o casnicie fericita, iar lucrurile care tin de copii le impartim egal. Eu sunt responsabila cu tura de dimineata – fac micul dejun, pregatesc pachetelele, ma asigur ca cei mici se spala pe dinti, se imbraca in hainele potrivite, ii duc la scoala, iar pe cei 3 care inca nu merg la scoala ii aduc inapoi acasa.
Am grija ca gemenii sa stea departe de noroi si de toalete, stau cu bebelusul, le citesc povesti si ii pun la somnul de pranz. Tura sotului meu incepe la 12:30, cand ei inca dorm. Ii scoate afara la joaca sau invita alti copii la noi.
Sunt zile in care avem si 12-13 copii in casa, iar anxietatea mea ajunge pana la acoperis. Ajuta copiii la teme. Stie exact care si ce are de facut. Se asigura ca toate caserolele in care au avut mancarea de pranz sunt spalate pentru a doua zi. Hraneste bebelusul, ii schimba scutecele, se asigura ca jucariile sunt puse la loc, iar apoi prepara cina.
Cu toate ca apreciez toate lucrurile pe care le face, nu consider ca e exceptional. Asta inseamna sa fii parinte.
Oamenii sunt socati de felul in care gestionam noi lucrurile. „Cred ca e foarte tare sa ai un sot care te ajuta asa”, mi se spune des. Ei bine, nu am decis singura sa am 6 copii. Nu i-am facut singura. Bineinteles ca trebuie sa ajute ca sa pot munci si eu. Sotul meu intelege ca sunt o mama mai buna datorita muncii mele.
Nu toate persoanele simt nevoia sa munceasca, sa faca ceva pentru cariera lor. Eu da. Sotul meu intelege asta si se bucura pentru mine si ma sprijina astfel incat sa ma pot dezvolta pe plan profesional. Dar, acel moment in care are grija de copii in timp ce eu scriu, nu se cheama babysitting.
Cand ies cu prietenii in oras o data pe luna si vorbim despre vrute si nevrute ore in sir in timp ce el are grija de copii, nu e babysitting. Cand el decide sa puna un pui la cuptor, sa faca temele cu copiii sau sa aiba grija de bebe ca eu sa pot dormi putin mai mult, nu inseamna ca ma ajuta pe mine. E parinte.
Prietenii si dadacele ne ajuta. Tatii sunt parinti. Asta trebuie sa faca.
Ma bucur ca am lamurit asta.
Citeste si:
ZIUA IN CARE AM INCETAT SA-MI MAI ASCUND CORPUL DE DUPA NASTERE DE SOTUL MEU | DEMAMICI.RO
AM TIMP SA MUNCESC O VIATA INTREAGA! COPIII MEI NU VOR MAI FI NICIODATA LA FEL DE MICI | DEMAMICI.RO
