Un tătic din Cluj a condus cu fetița în brațe. Cu cât a fost amendat pentru gestul lui Un tătic din comuna Călărași, județul Cluj, a fost sancționat de oamenii legii, după ce s-a urcat la volanul mașinii sale cu fetița în brațe.
Bărbatul a fost filmat în timp ce conducea pe un drum public cu fetița de doar câteva luni în brațe. Mai mult, el a lăsat-o pe copilă să se joace cu volanul autoturismului, iar din imagini se observă cu tatăl e mai concentrat să-și învețe fiica să țină volanul, decât să fie atent la drum.
La un moment dat, bărbatul în vârstă de 34 de ani își ia complet mâinile de pe volan, atunci când micuța se dezechilibrează.
”Ce ai făcut? Uită-te în față la drum. Prinde volanul și condu. Stai în picioare și ține-te de volan”, îi spune bărbatul.
Un tătic din Cluj a condus cu fetița în brațe. Amendă de 700 de lei pentru tăticul inconștient
Imaginile au fost publicate pe pagina de Facebook a bărbatului, fără ca el sau soția lui să se gândească la orice fel de repercursiune.
Părinții fetiței nu au conștientizat deloc gravitatea faptei lor.
Oamenii legii, sesizați cu privire la fapta bărbatului, „au anunțat DGASPC Cluj autoritate competentă, în vederea luării măsurilor legale care se impun”.
Polițiștii l-au amendat pe tatăl fetiței cu suma de 700 de lei și a mai primit un avertisment fiindcă micuța nu era ținută într-un scaun special.
„În cauză, polițiștii au anunțat DGASPC Cluj, autoritate competentă, în vederea luării măsurilor legale care se impun. Este vorba despre un bărbat, în vârstă de 34 de ani, din comuna Călăraşi, judeţul Cluj. Acesta fost invitat la sediul Poliţiei municipiului Turda pentru clarificarea situaţiei de fapt, urmând a fi luate măsurile legale care se impun”, a transmis IPJ Cluj.