Unele formule de lapte praf contin mai multe zaharuri decat sucurile – STUDIU. Un studiu a demonstrat ca unele formule de lapte praf contin mai multe zaharuri decat sucurile. Asta inseamna ca foarte multe familii isi indoapa bebelusii cu foarte multe zaharuri, lucru ce isi va pune amprenta asupra sanatatii lor, mai tarziu in viata.
Cuprins:
Rezultatele studiului provin dintr-o investigatie desfasurata la nivel global, publicata recent in „British Dental Journal”. Trei cercetatori au investigat cantitatea de zaharuri continuta in 212 formule de lapte, recomandate de producatori pentru copiii mai mici de 3 ani.
Formulele de lapte au fost vandute in 11 tari diferite (Marea Britanie, Statele Unite ale Americii, Noua Zeelanda, Elvetia, Cambodgia, Columbia, Canada, Franta, Brazilia, Spania, Sudan).
Cercetatorii au examinat etichetele fiecarei formule de lapte praf si au comparat continutul cu cel al laptelui matern. Descoperirile lor au scos la iveala faptul ca prin consumul de lapte praf, sugarii ingereaza zaharuri pe care nu le-ar fi primit in mod natural, daca ar fi fost alaptati.
Rezultatele au demonstrat ca mai mult de jumatate dintre produsele investigate contin mai mult de 5 grame de zaharuri la 100 de mililitri. In foarte multe cazuri, continutul de zahar depasea 7,5 g/ 100 ml. Cu alte cuvinte, unele formule de lapte praf incluse in studiu contin dublul cantitatii de zaharuri regasite in sucuri (ex. Fanta Orange).
Cercetatorii au publicat o lista lunga cu diferite formule de lapte. Un anumite cazuri, cantitatea de zaharuri era si de 9,8 g/ 100 ml, adica mai mult decat zaharurile dintr-o doza de Sprite (care contine 8,6 g/ 100 ml). Coca Cola contine 10,6 g/100 ml, iar bauturile energizante precum Red Bull 11 g/ 100 ml. Bebelusii beau mai mult de o sticla de lapte pe zi, ceea ce inseamna ca sugarii consuma o cantitate dubla de zaharuri.
Diferenta in componenta intre laptele praf si laptele matern
Laptele matern contine carbohidrati, proteine, grasimi, vitamine, minerale, enzime digestive si hormoni. Fiecare componenta are o ratie specifica menita sa aduca aportul nutritional necesar sugarului.
Asta inseamna ca fiecare bebelus primeste un lapte matern unic, cu valori nutritionale diferite, in functie de sex, greutate si dezvoltare. Mai mult decat atat, laptele matern contine substante numite oligozaharide care au o contributie semnificativa in dezvoltarea unui sistem imunitar puternic. Acest lucru pare sa lipseasca din formulele de lapte.
„Zaharurile (din laptele matern) sunt sub forma de lactoza, iar continutul laptelui indeplineste nevoile bebelusului astfel incat sa ii asigure o crestere armonioasa. Formulele de lapte praf contin zaharuri adaugate precum siropul de glucoza care este adaugat in timpul procesului de productie si care nu se regaseste in laptele matern” (Gemma Brige, „The Conversation”).
Consumul de zaharuri adaugate poate contribui la aparitia cariilor, obezitate infantila si nu numai. Cercetatorii au mai descoperit faptul ca o mare parte dintre producatorii de lapte praf incearca sa mascheze continutul mare de zaharuri din produsele lor.
Cum fac lucrul acesta? Utilizand pe etichete un font mai mic al scrisului, astfel incat sa fie greu de citit sau jucandu-se cu valorile si unitatile de masura. Unele produse au trecuta pe eticheta cantitatea de zaharuri continuta de 100 g produs, in timp ce altele, pentru 100 kcal. Aceste lucruri sunt menite sa induca in eroare consumatorul care cumpara aceste produse.
„Producatorii formulelor de lapte praf apeleaza la stragetii de marketing agresive si gasesc posibilitati sa ocoleasca regulile.”
In finalul studiului, cercetatorii recomanda introducerea unor masuri mai stricte prin care cantitatea de zaharuri din formulele de lapte praf sa fie diminuata. Pana se vor lua masuri, alegerea este a voastra! Incercati, pe cat posibil, sa va alaptati copiii. Alaptarea este naturala, mai sanatoasa si aduce beneficii asupra sanatatii copilului pe termen lung.
Aceeasi tema, abordata de Cristela Georgescu. Voi cititi etichetele la lapte praf?
Unele formule de lapte praf contin mai multe zaharuri decat sucurile – STUDIU. Voi stiti ce contine laptele praf? Printre altele, indulcitori. Cristela Georgescu a calculat cate zaharuri (mari distrugatoare de pancreas) mananca un copil hranit cu lapte praf pana la 2 luni: ajunge sa manance 4 kg de zaharuri, iar pana la 1 an – 20 kg de zaharuri plus maltodextrina.
Secvente din cadrul conferintei „Vitamina L – Hrana dincolo de Hrana”, sustinuta de Cristela Georgescu la Bucuresti
„Am luat cele mai mari si bine vandute marci, am luat eticheta lor si am calculat diverse chestii. Atentie, daca nu citim eticheta facem erori. Si am adunat… din lapte praf, pana la 2 luni, 4 kg. Pana la 4 luni, 8 kg: zaharuri si maltodextrina. O nenorocire. Oriunde intrati pe internet vedeti cum distruge pancreasul.
De la 6 luni se introduce sirop de glucoza, praf, pe langa maltodextrina care i-a distrus pancreasul. Daca copilul mananca conform instructiunilor medicului pediatru, copilul mananca 20 kg de zaharuri pana la un an, 35 kg pana la 2 ani.
Va rog sa va ganditi la copilasii vostri mici, mici. Noi aici ne-am luat dupa ce a spus medicul pediatru. De la 2 ani se introduce si zaharul in lapte, pe langa sirop, praf de glucoza, pe langa maltodextrina, pe langa lactoza si se introduce si mierea.”
Alaptati-va copilul! E cea mai buna investitie in sanatatea lui pe termen lung. Daca nu puteti face acest lucru, cititi cu atentie etichetele si alegeti formule de lapte cu un continut mai redus de zaharuri.