Uterul didelf sau uterul dublu. Cum afectează sarcina | Demamici.ro

Uterul didelf sau uterul dublu. Cum afectează sarcina. Uterul didelf sau uterul dublu reprezintă o anomalie congenitală rară a uterului.

Uterul este un organ care se dezvoltă la femei în zona de mijloc a bazinului și are rolul de a adăposti ovulul fecundat, de a-l proteja și oferi toată protecția necesară dezvoltării fătului.

El se dezvoltă încă din primele etape de dezvoltare ale fătului de sex feminin. Inițial, uterul ia forma unor două tuburi mici, numite și „ductele lui Muller”. Pe măsură ce fătul crește, aceste două tuburi se unesc și formează un singur organ cavitar – uterul.

În cazuri speciale, tuburile nu se mai unesc și astfel, femeia ajunge să aibă două utere separate. De remarcat este că un uter didelf sau dublu poate avea un singur col uterin sau fiecare uter poate prezenta propriul col uterin (cervix).

În general, un astfel de uter este descoperit în timpul unui examen pelvin de rutină și nu este însoțit de vreun simptom aparte. Multe dintre femeile cu uter difelf duc o viață sexuală normală și pot avea și sarcini lipsite de probleme. Potrivit Scientific American, una din 2000 de femei se naște cu uter didelf, însă șansele ca două sarcini să se dezvolte simultan sunt extrem de reduse.

Uterul didelf sau uterul dublu. Cum apare

Uterul didelf este o anomalie congenitală și apare în timpul dezvoltării fătului.
Medicii nu știu încă dacă anumiți factori pot influența o astfel de malformație, iar deocamdată singurul factor luat în considerare este cel genetic.

Se recomandă ca pentru evitarea unor astfel de malformații uterine să se evite fumatul, consumul de alcool și droguri sau mediile predispuse la radiații.

Sarcina cu două utere. Care este rata de succes

Femeile ce au uterul didelf pot rămâne însărcinate, însă sarcina poate fi însoțită de riscuri.
Forma diferită a uterului poate împiedica sarcina să ajungă la termen sau să facă dificilă nașterea fătului.

Studiile arată că riscurile de naștere prematură sunt cu 45% mai mari pentru femeile cu uter dublu decat pentru femeile cu un uter normal. Tot din cauza formei anormale a uterului, copilul se mai poate fixa în prezentatie pelviană in cavitatea uterină și astfel sarcina este îngreunată.

Anomaliile ductelor mulleriene mai pot afecta un alt canal ce se dezvoltă odată cu fătul, „canalul lui Wolff”. Malformațiile de la nivelul acestei zone pot cauza diferite afecțiuni renale. Aproximativ 15%-30% dintre femeile diagnosticate cu uterul didelf au experimentat și această complicație.

Nu în ultimul rând, deși o astfel de malformație nu este periculoasă pentru sănătatea unei femei, este necesar să fie consultată părerea unui medic, dacă se plănuiește o sarcină.
Supravegherea de specialitate poate crește rata de succes a unei sarcini și evitarea unei nașteri premature.

Vezi si: O femeie cu două utere a rămas însărcinată în același timp în ambele și a născut la 22 de săptămâni de sarcină | Demamici.ro

Share

Articole recente

Actrița Anca Dinicu a născut. Ce prenume a ales pentru micuțul său | Demamici.ro

Actrița Anca Dinicu a născut în secret, vedeta anunțând că a devenit mamă abia după…

o zi

Gemenele lui Mihai Morar au împlinit 16 ani: „Ce frumos bat în piept două inimi de 16 ani” | Demamici.ro

Gemenele lui Mihai Morar au împlinit 16 ani. Mara și Cezara sunt în plină adolescență,…

4 săptămâni

Endometrioza: simptome, metode de diagnosticare și opțiuni de tratament VIDEO | Demamici.ro

Inovații și tratamente în medicina modernă: fertilizarea in vitro și managementul endometriozei. Într-o lume unde…

4 săptămâni

Din culisele unei familii numeroase. Șase copii și o mămică celebră – interviu cu Anca Sînă Serea VIDEO (P) | Demamici.ro

Din culisele unei familii numeroase. Șase copii și o mămică celebră - interviu cu Anca…

o lună

Familia Regală s-a mărit! Augustus Mihai de România, cel mai nou membru, este nepotul Principesei Elena | Demamici.ro

Familia Regală s-a mărit! Augustus Mihai de România, cel mai nou membru, este nepotul Principesei…

o lună