Valentina Pelinel a apelat la fertilizare in vitro pentru a rămâne însărcinată cu gemenele: „E o cale de a ne împlini visul de a fi mame”. Valentina Pelinel a lăsat viața de fotomodel și lumina reflectoarelor deoparte, pentru a se dedica în totalitate noii sale vieți.
Cuprins:
Rolul de mamă i se potrivește de minune, iar vedeta a mărturisit că mereu și-a dorit o familie mare. Fostul fotomodel are trei copii împreună cu soțul ei: un băiețel, Milan Cristian și gemenele: Rania și Indira.
Într-un interviu recent, Valentina Pelinel a mărturisit că a apelat la fertilizarea in vitro la ultima ei sarcină și nu se rușinează cu acest lucru.
Valentina Pelinel a apelat la fertilizare in vitro pentru a rămâne însărcinată cu gemenele
„Da, o să spun pentru prima dată că am apelat la fertilizare. Restul speculaţiilor n-au o bază reală, ştiu că au existat multe scenarii atunci. Nu ştiu de ce, pentru mulţi, fertilizarea este un subiect tabu, pentru că aceasta este o cale de a ne împlini visul de a fi mame.
Sunt multe femei pentru care o sarcină naturală nu e posibilă şi aceasta este singura metodă, nu trebuie să ne ferim, ci trebuie să fim un exemplu şi să le dăm curaj celor care vor să aleagă calea asta.
Noi ne doream foarte mult copii şi am apelat la fertilizare aici, în România. Am avut parte de multă discreţie şi de servicii ca-n străinătate”, a declarat ea pentru OK!Magazine.
Valentina Pelinel, între viața de familie și viața de mamă singură
Pentru Valentina Pelinel și Cristi Borcea lucrurile nu au fost dintotdeauna roz. Încă de la prima sarcină, Valentina a trăit cele mai frumoase momente din noua ei viață departe de tatăl copiilor ei.
Chiar dacă se afla după gratii, acolo unde își ispășea sentința, Cristi Borcea s-a asigurat ca Valentinei să nu-i lipsească nimic în absența lui.
Copiii au fost și cei care i-au dat putere Valentinei Pelinel în acea perioadă.
„A fost foarte greu emoţional, având în vedere faptul că eram însărcinată. N-am ales să merg la terapie, ci am făcut terapie prin sport. Acolo mă regăseam şi mă echilibram.
Mă ajuta să nu mă mai gândesc la probleme. Făceam şi exerciţii speciale pentru sarcină. Cel mai greu îmi era că nu-l aveam alături şi-mi doream să trăiască şi el perioada aceea frumoasă alături de mine.
Am recuperat după aceea. Copiii sunt cei care mi-au dat foarte multă putere în acea perioadă”, a mai declarat Valentina Pelinel.
Valentina Pelinel (39 ani) și Cristi Borcea (50 ani) s-au căsătorit în 2018 și au împreună trei copii. Fostul acționar al clubului Dinamo mai are 6 copii din căsniciile anterioare.
Vezi si: Valentina Pelinel a nascut gemenele! Cristi Borcea, a noua oara tatic | Demamici.ro
Vezi si: Cât de mult au crescut gemenele Valentinei Pelinel. Cu cine seamănă Rania si Indira | Demamici.ro