Știri interne

Vouchere de 1.500 de lei pentru plata after-school, creşă și grădiniţă | Demamici.ro

Vouchere de 1.500 de lei pentru plata after-school creşă și grădiniţă. Gabriela Firea anunţă că pachetul pentru creşterea natalităţii este gata. Acesta a plecat către ministerele de linie pentru avizare.

Ministrul Familiei a adăugat că, potrivit unei prime analize furnizate de Ministerul Educaţiei, sunt aproape 15.000 de familii care nu au putut să îşi înscrie anul trecut copiii la grădiniţă, din lipsă de locuri.

Vouchere de 1.500 de lei pentru plata after-school, creşă și grădiniţă

„Chiar citeam ieri o statistică de la Ministerul Educaţiei şi doar aşa la o primă privire şi analiză sunt aproape 15.000 de familii cărora li s-a refuzat din lipsă de locuri să îşi înscrie copiii anul trecut la grădiniţă, ceea ce e un număr foarte mare pentru o ţară care sprijină familia, sprijină copiii, tinerii. De aceea prin acest pachet de stimulare a natalităţii, vom asigura şi o sumă importantă de bani tocmai pentru ca aceste familii să poată merge măcar în sistemul privat, să acopere o parte din sumă, dacă sistemul de stat nu mai găseşte locuri”, a mai explicat Firea.

Ministrul Familiei, Gabriela Firea, anunţă că, din cele 12.400 de solicitări primite în cadrul Programului pentru Creşterea Natalităţii, doar puţin peste 6.200 au fost dosare pentru obţinerea sprijinului de 15.000 de lei, astfel că se pot trimite în continuare cereri. Până în prezent, peste 2.700 de dosare au fost declarate eligibile.

„Am propus, de asemenea, ca aplicarea cotei reduse de TVA şi pentru livrarea de scaune auto pentru copii. Vom urmări, după ce va intra în vigoare acest proiect, ca marile magazine să nu ridice artificial preţul produselor menţionate, aşa cum s-a întâmplat de multe ori până acum, astfel încât această reducere de TVA să fie de un real ajutor familiilor cu copii. Programul social de interes naţional de prevenire a afecţiunilor care pot apărea în timpul sarcinii „MATERNA”. 

Vouchere de 1.500 de lei pentru plata after-school, creşă și grădiniţă

Vouchere Materna sunt gândite pentru a veni în sprijinul viitoarelor mame, după săptămâna a zecea de sarcină, sunt în valoare de 2.500 de lei şi pot fi folosite pentru consultaţiile şi analizele necesare în timpul sarcinii, care nu sunt decontate prin sistemul public de asigurări de sănătate. Programul social de interes naţional de prevenţie „Un copil, un zâmbet”. Am primit mesaje de la mame care ne roagă să găsim o soluţie pentru acoperirea preţului tratamentelor stomatologice ale copiilor.

Venim cu un ajutor în valoare de 1500 de lei, pentru copiii între 10 şi 17 ani cu probleme dentare, care au indicaţie de la medicul stomatolog. Programul social de interes naţional de asigurare a cheltuielilor pentru educaţia timpurie „EDUCAŢIE PENTRU TOŢI” Pentru familiile cu venituri de maximum 8.000 de lei pe lună, venim cu un ajutor de 1.500 de lei pe lună, pentru achitarea serviciilor cu educaţia copiilor, grădiniţe, creşe, after-school. Vrem să ajutăm cât mai multe familii tinere”, a explicat Firea.

Vouchere de 1.500 de lei pentru plata after-school, creşă și grădiniţă

Într-o postare pe pagina sa de socializare, Gabriela Firea înșiră o serie de propuneri legislative prin care vrea să îmbunătățească natalitatea, dar nu indică și sursele de finanțare ale proiectelor anunțate.

  • TVA redus la 5% pentru produsele destinate copiilor

Propunere pentru reducerea TVA până la 5% la produsele esențiale pentru creșterea copiilor (lapte praf, mâncare pentru bebeluși, scutece, produse de igienă).

  • Vouchere de 1.500 de lei pentru plata after-school, creșă și grădiniță

Pentru familiile cu venituri de maximum 2 salarii medii nete pe economie, aproximativ 8.000 de lei, propunem acordarea unor tichete valorice/vouchere, în valoare de 1.500 de lei/lunar, pentru achitarea serviciilor oferite de after-school, creșe sau grădinițe particulare.

  • Cardul familiilor numeroase + cardul pentru tineri

Vouchere de 1.500 de lei pentru plata after-school, creşă și grădiniţă. Pe modelul din alte state europene, lucrăm la introducerea unui card de reduceri pentru aceste familii numeroase. Va putea fi folosit pentru a obține reduceri la cumpărături în marile magazine, locuri pentru distracție, restaurante sau librării. Oferim gratuit tinerilor din România acest card dedicat mobilității tinerilor, așa cum beneficiază de el peste 6 milioane de tineri din Europa. Cardul oferă reduceri substanțiale la transport, cumpărături, evenimente culturale etc.

  • Vouchere Materna pentru consultații și analize gratuite pentru viitoarele mame

Propunere pentru acordarea unui sprijin financiar pentru viitoarele mame prin care să se acorde un ajutor financiar în valoare de 2.500 de lei pentru achitarea consultațiilor și analizelor din timpul sarcinii, care nu sunt decontate prin sistemul public de asigurări de sănătate.

Vouchere de 1.500 de lei pentru plata after-school, creşă și grădiniţă

  • Reducerea dobânzilor pentru creditele imobiliare acordate familiilor numeroase

Pentru susținerea familiilor tinere, cu mai mult de doi copii, propunem implementarea unui proiect prin care să poată fi reduse dobânzile la creditele imobiliare, cu procente cuprinde între 0.3% și 1.3%. Proiecte similare se aplică în state precum Marea Britanie, Polonia, Italia, Irlanda, Slovenia, Olanda, Canada, Norvegia, Suedia, Belgia, Luxemburg, Finlanda, Chile, Mexic, Cehia.

  • Propunere legislativă pentru asigurarea stabilității locului de muncă pentru o perioadă de maximum 1 an în cazul mamelor care se întorc în câmpul muncii din concediul de creștere a copilului.

Program flexibil de muncă pentru părinți. Propunem posibilitatea sprijinirii părinților cu copii până la vârsta de 3 ani printr-un program de muncă flexibil și posibilitatea de a lucra remote (de acasă) 1-2 zile pe săptămână.

Vouchere de 1.500 de lei pentru tineri

  • Vouchere pentru tratamente stomatologice

Propunem un sprijin financiar în valoare 1.500 de lei pentru achitarea consultațiilor, tratamentelor stomatologice, achitarea dispozitivelor medicale.

Un sprijin financiar minim pentru copiii care au rămas în grija rudelor în timp ce ambii părinți sunt la muncă în străinătate. În funcție de anumite criterii, ajutorul va fi oferit persoanelor care-și asumă creșterea acestor copii și poate fi acordat strict pentru rechizite, haine, analize medicale etc. pentru acești copii.

Vezi și: Vouchere materna 2023. Acte necesare, cum se obţin şi unde se pot folosi | Demamici.ro

Vezi și: Concediul de creștere a copilului 2023! Principalele modificări ce vor intra în vigoare de anul viitor | Demamici.ro

Vezi și: Indemnizație creștere copil 2022. Tot ce trebuie să știi: acte necesare și condiții de acordare | Demamici.ro

Vezi si: Stimulentul de reinserție, majorat la 1500 de lei pentru părinții care se întorc la serviciu înainte de 6 luni | Demamici.ro

Share

Articole recente

Actrița Anca Dinicu a născut. Ce prenume a ales pentru micuțul său | Demamici.ro

Actrița Anca Dinicu a născut în secret, vedeta anunțând că a devenit mamă abia după…

o oră

Gemenele lui Mihai Morar au împlinit 16 ani: „Ce frumos bat în piept două inimi de 16 ani” | Demamici.ro

Gemenele lui Mihai Morar au împlinit 16 ani. Mara și Cezara sunt în plină adolescență,…

4 săptămâni

Endometrioza: simptome, metode de diagnosticare și opțiuni de tratament VIDEO | Demamici.ro

Inovații și tratamente în medicina modernă: fertilizarea in vitro și managementul endometriozei. Într-o lume unde…

4 săptămâni

Din culisele unei familii numeroase. Șase copii și o mămică celebră – interviu cu Anca Sînă Serea VIDEO (P) | Demamici.ro

Din culisele unei familii numeroase. Șase copii și o mămică celebră - interviu cu Anca…

o lună

Familia Regală s-a mărit! Augustus Mihai de România, cel mai nou membru, este nepotul Principesei Elena | Demamici.ro

Familia Regală s-a mărit! Augustus Mihai de România, cel mai nou membru, este nepotul Principesei…

o lună