Ziua in care am devenit MAMA, povestita cu lux de amanunte! Ce s-a intamplat in drumul spre spital si ce am simtit in sala de nasteri in timpul operatiei de cezariana 2

Ziua in care am devenit MAMA, povestita cu lux de amanunte! Intrarea in sala de operatii

Eram foarte stresata ce-i drept, mai ales ca in masina nu o mai simteam miscand in burtica la fel de mult. M-au dus pana la urma in salon unde a urmat repriza a doua de completat fel si fel de formulare care nu se mai terminau. Dupa ce-am terminat cu hartogaraia m-au lasat linistita in salon sa-mi astept randul la „taiere”. Am facut un dus, m-am imbracat in camasuta pe care mi-au adus-o asistentele si am afisat cate un zambet fortat in fotografiile pe care Alex le facea incontinuu: „Sa aiba Clara amintiri. Sa vada cum era mama ei in ziua in care a nascut”. Si uite asa printre zeci de video-uri si poze cu fata mea crispata a venit si asistenta care m-a dus in alt salon, in unul pozitionat chiar in fata salii de operatie.

Nu am eu vreo problema cu a vedea sange, insa in momentul in care se tot deschideau usile salii ramaneam blocata de „privelistea” care mi se deschidea in fata ochilor. Stateam in salon cu o alta doamna programata sa aiba cezariana in ziua aceea. Cu toate ca eu aveam deja membranele rupte si contractii din 10 in 10 minute nu m-au bagat in operatie. Doctorita, foarte prompta, a ajuns la spital si a stat langa mine cele 8 ore care au trecut inainte de a ma baga in sala de operatii. Mi-a monitorizat contractiile si dilatatia care dupa 8 ore de travaliu era… 0. Inima imi batea ca nebuna. Simteam cum imi pulseaza pana in gat. Cand am vazut ca doamna care era in salon cu mine a fost data jos de pe masa m-au luat niste emotii si mai mari.

Ziua in care am devenit MAMA, povestita cu lux de amanunte! Rahianestezia pentru cezariana

Pe de-o parte era frica de operatie, pe de alta dorinta de a scapa de contractiile care parca nu se mai terminau. „Bucura-te ca ai contractii. E cezariana la cald. Se matureaza mai bine plamanii fetitei”, imi spunea doamna doctor sa ma linisteasca. Ma uitam la ea, ii apreciam incurajarile, dar tot i-as fi scapat una intre ochi asa elegant, la ce dureri crunte aveam. Nu mai retin multe amanunte din ziua aceea. Cred ca eram sedata natural, de frica. Stiu doar ca am intrat in sala, goala pusca, cu „burtoiul” la inaintare si m-am asezat pe masa. M-am cocosat cat am putut pentru ca anestezista sa-mi faca rahianestezia. „Sa nu te misti deloc. E foarte important, da?” a spus doctorita, o femeie de vreo 50 de ani, simpatica foc. La scurt timp nu mi-am mai simtit picioarele. E o senzatie foarte dubioasa. Stai lungita acolo, cu ochii in tavan, simti ca se intampla ceva cu corpul tau, ca se taie, se smulge, se impinge, dar nu ai niciun fel de durere.

In timp ce doctorita era „pana la coate” in burta mea, al meu filma fara niciun fel de strangere de inima toata operatia. M-am uitat spre el si mi-a facut ok. Am zambit ca prin vis. Asteptam sa-mi cunosc fetita. Mi-am dat seama cand au scos-o si asteptam sa planga. Au fost cele mai lungi si mai stresante secunde din viata mea. 1000 de ganduri mi-au trecut prin minte in acele clipe. „De ce nu plange?”, „Ce s-o fi intamplat?”, „A stat prea mult fara lichid?”, „E prea micuta?”, „E sanatoasa?”.

Ziua in care am devenit MAMA, povestita cu lux de amanunte! Cum a fost cand mi-am vazut pentru prima data fetita

Am auzit apoi cel mai frumos si „scartait” sunet din viata mea. Clara a inceput sa planga inecat, timid la inceput, dupa care a urmat o voce cristalina si din ce in ce mai puternica. Mi-au dat lacrimile instant si am rasuflat usurata. Muream de nerabdare sa vad cum arata. Am vazut-o pe asistenta ca se indreapta spre mine cu o mogaldeata infofolita intr-o bucata de material. I se vedea doar fatuca. Ochisorii erau doar doua linii micute, nasucul abia il vedeai, iar buzele pline erau stranse in cel mai scump si dulce punctisor. A aplecat-o spre mine. Obrajorul ei l-a atins pe al meu. Era cel mai fin lucru pe care il atinsesem vreodata.

Am pupat-o apoi langa gurita (unde, coincidenta sau nu, i-a aparut o gropita). Mi se parea pur si simplu perfecta. Cred ca asta este sentimentul pe care il cunoaste orice femeie care devine mama. Abia cand iti vezi pentru prima data minunea, abia atunci se naste din tine o a doua fiinta, cea despre care nici nu aveai idee ca exista, cea dedicata trup si suflet mogaldetei tale, cea care ar fi dispusa sa sacrifice orice pentru mini-EUL ei. Orice mama isi vede copilasul perfect. Orice mama simte odata cu nasterea cel mai frumos, pur si inaltator sentiment pe care un om e capabil sa-l simta vreodata. Exista nenumarate tipuri de iubiri, fiecare cu intensitatile sale, insa iubirea pentru copilul tau e unica si e atat de puternica incat simti cum iti invadeaza fiecare particica din corp.

Poti spune fara niciun dubiu ca iubesti cu toata fiinta ta, ca ti-ai da viata fara sa clipesti daca ar fi sa alegi intre a ta si a ei. Pana sa devin mama citisem despre dragostea de mama, despre devotamentul si daruirea pe care femeia le invata cand devine mama, insa abia cand am trait acest sentiment l-am putut aprecia la adevarata valoare. Dupa ce aduci pe lume o fiinta inveti sa-ti apreciezi si mai mult parintii. Cresc dragostea si respectul pentru cei care au trait cu zeci de ani in urma implinirea si iubirea pe care le traiesti tu astazi si abia atunci intelegi cu adevarat cat de mult te-au iubit si te iubesc din clipa in care ai venit pe lume.

Dupa ce-am nascut, dupa ce-am trecut printr-un travaliu de 8 ore si o cezariana, mi-am zis ca fiecare mama din lumea asta merita sa i se ridice o statuie pentru chinul prin care trece pentru a aduce pe lume o noua viata. Sunt si persoane pentru care sarcina e cea mai frumoasa si usoara perioada, iar nasterea un fleac, insa fiecare femeie e unica si fiecare are o alta perceptie despre aducerea pe lume a unui copil. Eu as zice ca e o perioada grea, pe alocuri un chin, insa e cel mai satisfacator chin prin care poti trece vreodata.