O fetiță de nici 500 de grame, cel mai mic prematur născut la Spitalul Universitar din București. Ziua Mondială a Prematurității este marcată anual la data de 17 noiembrie. În ultimul an, la Spitalul Universitar de Urgență București, au venit pe lume 1.620 de bebeluși, iar dintre aceștia 187 s-au grăbit să vină pe lume.
Cuprins:
În total, 187 de prematuri s-au luptat pentru viețile lor, iar medicii din București au depus, la rândul lor, toate eforturile pentru ca mamele să plece acasă cu bebelușii. Un caz aparte a rămas în amintirea angajaților de la clinica de Obstetrică-Ginecologie a Spitalului Universitar de Urgență București (SUUB). Cel mai mic bebeluș născut aici anul acesta (2022) a fost o fetiță, care a venit pe lume înainte de 6 luni, și care a cântărit mai puțin de 500 de grame.
O fetiță de nici 500 de grame, cel mai mic prematur născut la Spitalul Universitar din București
Este cazul miraculos al unei fetițe care a venit pe lume cu ajutorul medicilor de la Spitalul Universitar din București. Tot mulțumită lor, micuța Ioana, care nu cântărea nici măcar jumătate de kilogram, a reușit să primească o a doua șansă la viață, după 3 luni petrecute în spital.
La data de 17 noiembrie, Ioana împlinește 7 luni de viață, de Ziua Mondială a Prematurității. Părinții ei sunt recunoscători pentru toate obstacolele depășite și că astăzi se află alături de ei,
„De-a lungul perioadei de spitalizare, am trecut prin mai multe emoții, de la tristețe la fericire și de la fericire la frică. Ioana ne-a arătat, de fiecare dată, că este o fetiță luptătoare, un prematur puternic și a trecut cu bine peste toate încercările.
Vreau să mulțumesc echipei medicale care a avut atâta grijă de ea și au făcut posibilă venirea ei acasă. Acum Ioana este acasă și este o fetiță sănătoasă și frumoasă”, a declarat Georgiana, mama fetiței, potrivit mediafax.ro
Ea le-a încurajat și pe mamele care trec prin situații similare să aibă încredere până la capăt, indiferent de prognostic: „Nu încetați să sperați și aveți încredere în prematurii dumneavostră, căci totul o să fie bine”.
Georgiana se afla la a doua sarcină, atunci când a născut-o prematur pe micuța Ioana. Deși a urmat toate investigațiile recomandate în sarcină, ea s-a trezit cu p complicație la morfologia de trimestrul II.
„S-a decelat o incompetență cervico-istmică. Dumneaei a urmat toate recomandările noastre și am reușit să evităm un avort, să ajungem la o limită a viabilității, și cu ajutorul echipei de neonatologi, am reușit să ducem la bun sfârșit această sarcină”, a mai declarat dr. Octavian Munteanu, medic primar OG, și medicul curant al Georgianei.
Bebelușii născuți sub 1 kilograme, înainte de 7 luni, sunt dependenți de îngrijirea de la Terapie Intensivă
Ioana a fost unul dintre cazurile miraculoase care le-a adus bucurie nu doar celor din familie, dar și medicilor. Din păcate, nu toți bebelușii născuți prematur și care la naștere au o greutate atât de mică reușesc să trăiască, în ciuda eforturilor medicilor.
„Născuți înainte de 7 luni și având greutăți sub 1000 de grame, copiii prematuri sunt total dependenți de îngrijirile medicale din secțiile de Terapie Intensivă Neonatală, unde suferă intervenții complexe și complicate. În ciuda eforturilor noastre, o parte din pacienți nu reușesc să supraviețuiscă sau supraviețuiesc cu sechele ce le vor umbri copilăria. Însă majoritatea acestor copii reușesc să se adapteze, răspund la tratament, cresc și se dezvoltă, astfel că după săptămâni sau luni de luptă cu boala, se externează la domiciliu. Pentru noi este o mare bucurie să vedem că un prematur, ajuns în stare gravă la maternitatea noastră, pleacă acasă cu o stare bună de sănătate”, a mai declarat unul dintre medici.
O fetiță de nici 500 de grame, cel mai mic prematur născut la Spitalul Universitar din București. Cazul Ioanei este cel care îi inspiră și astăzi pe medicii de la secția de Neonatologie a SUUB
„De când s-a născut, Ioana ne-a arătat tuturor dorința ei puternică de a trăi și îmi pare bine că am reușit, împreună cu echipa profesionistă de neonatologie și cu ajutorul aparaturii moderne, ca, după aproape 120 de zile de spitalizare, Ioana să ajungă acasă, lângă familia ei”, a spus dr. Elena Dzini, medic primar neonatologie și medicul curant al Ioanei.
La secția de neonatologie a SUUB ajung toate cazurile grave din țară
În acești ultimi ani, numărul de bebeluși prematuri de la Spitalul Universitar de Urgență București a ajuns la un procent de 13%, fiind mult mai mare decât media națională. Important de menționat este că la acest spital sunt transferate și toate cazurile grave din țară, gravidele cu o stare de sănătate precară cu risc de a experimenta complicații la naștere pe fondul problemelor cu care se confruntă: de la AVC, la infarct micocardic, patologii renale, digestive, cancer, epilepsii sau leucemii.
În anul 2021 s-a înregistrat și cel mai mic număr de nașteri din România, din ultimii 100 de ani. Mai exact, puțin peste 180.000 de copii s-au născut în România, dintre care peste 15.000 de prematuri, peste 300 de sarcini gemelare și 58 de sarcini cu tripleți.
„La nașterile premature există numeroși factori de risc, pe de-o parte vârstele extreme, vorbim de 7.400 de mame adolescente care au născut și 5.800 de mame care au născut peste 40 de ani. 4 din 10 mame nu își monitorizează sarcina și aici intervine factorul de risc care duce la nașterea prematură. În momentul în care pacienta nu se investighează pe parcursul sarcinii, are riscul de a naște mai devreme de 37 de săptămâni și în acest fel apar riscuri atât pentru cât și pentru copil.”, explică prof. univ. dr. Monica Cîrstoiu, șef Clinica Obstetrică-Ginecologie la SUUB.